În calea fericirii, rezumatul episoadelor 6-9

De la acest eveniment trec 14 ani, 14 ani lungi, dureroși, trăiți în trecut, în care unii au reușit să și facă un nume în această lume și in care alții au devenit mai săraci și mai năpăstuiți de soartă decât erau înainte. Sanskar devine unul dintre cei mai importanți producători din aceasta industrie și vrea sa l facă pe Vinu un mare actor, în timp ce săraca Siddhi se chinuie să ia bani cât pt a întreține casa. Acum să luăm povestea de la început și să vedem cum au ajuns familiile acestea două în așa fel. Păi după ce a părăsit chaoul ul, Sanskar a dat lovitura și de acolo nu mai este mult de povestit. Se pare că le merge bine, sunt super bogați, sunt oameni importanți, iar Sanskar chiar pare să fi uitat de trecut, exact opusul gândurilor mamei lui Vinu, care mereu se gândește la prietena ei pe care a lăsat o in urma, Savita, mama lui Siddhi. Deseori își amintește vremurile bune și le amintește și familiei ei. Cum Sanskar a ajuns mare regizor, vrea sa l facă pe Vinu mare actor, așa cum am mai spus, dar săracul Vinu nu are niciun interes pt această pasiune a tatălui său, el fiind fericit jucând fotbal, venind murdar la petrecerea tatălui lui și spalandu se in piscină și nevorbind cu oaspeții tatălui lui. Surprins si putin furios, Sanskar ii cere socoteală lui Vinu pt purtarea lui, dar mama acestuia intervine si il întreabă pe fiul ei iubit care e problema. Vinu are atât de multe probleme… Pe lângă faptul că nu vrea să fie actor, nu știe nici engleza, lucru care il enervează foarte mult, mai ales când reporterii îl întreabă in engleză, apoi le reproșează părinților lui plecarea din chaoul, dar părinții lui ii reamintesc situația in care au plecat, astfel că Vinu se calmează și decide să se îmbrace frumos, sa vină la petrecere sa vorbească cu oaspeții și să fie fiul pe care îl vrea tatăl lui. Siddhi pe de altă parte are parte de o viață extrem de grea. Mai săraci decât erau, după accidentul lui Aniket (tatăl lui Siddhi), săraca fata a trebuit să renunțe la visul ei de a dansa in copilărie pt a avea grija de fratii ei mai mici, deoarece mama ei lucra extrem de mult pt a putea plăti tratamentul soțului ei (scena când Siddhi își pune bijuteriile pt glezne anumea pt dans intr o cutie mi s a părut extrem de tristă și simbolică. Cutia reprezintă renunțarea la visul ei, reprezintă așternerea prafului asupra acestuia). Crescând, Siddhi a reînceput să danseze pt a face rost de bani, dansând si pe câțiva bănuți, deși talentul ei era extrem de mare. Când trebuie sa l scoată pe tatăl ei din spital, doctorul i a spus că trebuie sa plătească mulți bani pt anumite injecții, injecții foarte scumpe. Cum a auzit că cel pt care dansa are un rol destul de riscant (trebuia să danseze in mijlocul focului, foarte spectaculoasă scena), s a oferit fără nicio reținere să facă ea dansul, desi i s a spus de mai multe ori să se gândească bine înainte de a accepta, dar ea se gandea doar la faptul că ii putea plăti injecțiile tatălui ei cu banii ăia și la nimic altceva. În timpul dansului, Siddhi s a dezechilibrat și i a luat foc dupatta (eșarfa) și atunci s a oprit filmarea. Desi s a rănit și producătorul n a mai vrut sa faca scena, Siddhi s a încăpățânat si a reușit sa facă scena, astfel obținând banii doriți cu atâta disperare. Tatăl ei este externat, iar când ajunge acasă, o întrebă pe Siddhi de unde a făcut rost de bani, deși a încercat să ocolească răspunsul, când i a dat medicamentele, tatăl ei a văzut rana de pe mână si si a dat seama astfel ca a început sa și lovească capul de capătul patului in timp ce zicea ca e inutil sa ca trebuia sa l lase familia sa moară. Siddhi il asigură ca nu i așa, desi s a simțit atât de neputincioasă, încât a pus statueta zeului Ganesha in apă, reprosandu i starea tatălui ei și spune ca pana nu l pune pe tatăl ei pe picioare, ea nu crede in el si nu va intra in templul lui, promisiune de care se va tine. Intre timp, Vinu își face pregătirile pt a intra in industria Bollywood ului, dar vărul lui nu i atât de încântat de acest lucru și a ținut morțiș să l facă de râs în fața unui mare producător că nu știe să danseze (dacă nu știe sa danseze, acea persoană nu poate si actor; e o regulă foarte strictă. Nu numai atât, deoarece o fată il iubea pe Vinu si i spunea sa se căsătorească cu el, acesta s a enervat și s a purtat destul de urât cu ea (m a dezamăgit puțin in scena aia), iar vărul lui i a făcut poze si i le a arătat lui Sanskar, mințind proveniența lor. Bineînțeles că i a făcut o morală bună lui Vinu, dar nu numai asta, ci l a si obligat pe acesta sa se ducă cu mama lui la templul SiddhiVinayak, templul din copilaria lor. Acest lucru a fost posibil datorită insistențelor mamei lui Vinu, că Sanskar nu voia. Sperând in sinea ei să se ducă si Savita la acel templu pt ca ea mergea in fiecare zi de marți acolo, s a urcat în mașină si s a dus cu Vinu la templu. Pe de altă parte, Savita ajută la pregătirile pt nunta Zaiei, o prietenă de a lui Siddhi și in același timp, fata care il iubea pe Vinu. Nevoită sa se căsătorească cu altcineva, Zai nu era prea fericită să meargă cu Siddhi si Savita la templu, dar Savita a zis ca e esențial să meargă la templu pt a lua binecuvântări de la zeu, așa că s au indreptat până acolo. Degeaba a încercat Siddhi s o înveselească pe Zai spunând ui sa nu se supere pt un astfel de om, dar ea nu înțelegea. Vrând sa cumpere ambele familii o ghirlandă pt a o oferi zeului, nici nu si dau seama ca stau una lângă alta. Nu se întâlnesc nici la rugăciune, dar când mama lui Vinu trebuie sa i dea bani preotului, aceasta constată ca n are mărunt, așa că ii cere lui Vinu, dar nici el nu avea, așa că Vinu se duce sa caute. In timp ce cauta o persoană care sa i schimbe banii, el da peste Siddhi, care crede ca cerșește si l cam ia la ceartă, dar se calmează când află ce i cu el. În timp ce se uita in portofel ca să scoată banii, Siddhi pierde niste bani si ajung pe stradă. Disperata sa i recupereze, aceasta era sa faca si accident că era sa dea o mașină peste ea, dar a salvat o Vinu. Văzând cat de disperată e, Vinu isi da cămașa jos in mijlocul strazii si face un ditamai show ul. Uimită, dar recunoscătoare z Siddhi ii mulțumește străinului și nu vrea sa i ia banii pe care voia sa i ofere Vinu, explicând ui ca banii după care a alergat erau munciți de ea, iar cei oferiți de el nu erau. Se despart si nu se mai întâlnesc familiile.

Lasă un comentariu

Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe