-
Pământul, Soarele și tu ( Bade Achhe Lagte Hain 2), a new Indian serial at Home tv, but this time from Sony Tv!

După serialul Un nou răsărit (Medhni Hai Rachne Waali), Acasă tv aduce în casele telespectatorilor români un nou serial indian, și anume Pământul, Soarele și tu (Bade Achhe Lagte Hain 2).
Surpriza vine din faptul că e primul serial indian marca Sony Tv dat la noi în țară, ceea ce e o premieră pt că încă nu înțeleg de ce, dar cam toate posturile care difuzează seriale indiene au decis să evite preluarea serialelor de la acest post, ceea ce mi se pare cea mai mare tâmpenie fiindcă au niste povești extraordinare completate de talentul unor actori excepționali. Este un serial extrem de recent (a început in 2021 în India și s a terminat în luna mai a acestui an), iar la noi va începe pe 8 Noiembrie, de la ora 15:00.
Protagoniștii sunt Disha Parmar, necunoscută publicului român încă (sincer mă bucur să pot vedea un serial cu ea pt că am auzit doar lucruri bune despre ea) si Nakuul Mehta, la fel de necunoscut publicului român, însă singura actriță cunoscută românilor, mai ales din serialul dat de Antena Stars în trecut, și anume În vâltoarea dragostei (Kundali Bhagya), unde a avut rol principal alături de actrița Shraddha Arya, este Anjum Fakih, cea care a interpretat o pe Shrishti, sora personajului Shradhhei, adica Preeta (mă bucur sincer s o revăd pe marile ecrane de la noi).
Serialul are 3 sezoane (cel puțin după titlu) și spune povestea lui Ram Kapoor și a Priyei Sood, două personaje extrem de diferite, dar aduse împreună de destin. Din 2021 până in 2022, povestea este despre aceștia doi, apoi se va produce un salt in timp, deoarece Nakuul a decis să iasă din serial pe motivul că „nu mai putea aduce nimic nou acestui personaj”, așa că protagoniștii se schimbă, după cum a decis producătoarea, controversata și vestita Ekta Kapoor (vestita pt întorsăturile de situație pe care le face in seriale, adică nimic nu e ceea ce pare și pt că se joacă cu mintea telespectatorilor), împreună cu echipa.
Povestea acestui serial o are la baza pe cea din sezonul 1, adica cel anterior, însă cum protagoniștii sunt schimbați, Acasă tv a decis să difuzeze doar sezonul 2. La fel ca sezonul 2, și cel de al treilea sezon al acestui serial va avea alți protagoniști și o altă poveste, de aceea decizia celor de la Acasă de a difuza doar un sezon, pt că fiecare cele 3 sezoane au protagoniști și povești diferite. Serialul este produs de Balaji Telefilms, casa de producție vestită atât pt colaborarea cu producătoarea Ekta Kapoor, cât și pt calitatea filmelor și serialelor făcute de ei.
Eu îi voi da o șansă acestui serial doar pt ca e primul serial marca Sony, deci premieră, și voi vedea dacă merită sau nu urmărit pe parcus.
Vă veți uita la el? Vă aștept răspunsurile pe insta sau aici!❤️ Vizionare plăcută!
-
Un nou răsărit (Mehndi Hai Rachne Waali), un nou serial indian ce va fi difuzat de Acasă!

Date despre serial
Acesta este un serial marca Star plus (știți că eu evit serialele difuzate de acest post din India pt că, de obicei, încep poveștile extrem de frumos, iar apoi le omoară), are 243 de episoade, deci nu e foarte lung, are un singur sezon, a fost filmat in anul 2021 in India, adica este destul de recent și nu are in distribuție niciun actor cunoscut publicului român din alte seriale indiene difuzate de posturile TV din România, în afară de Geeta Tyagi, care îi este cunoscută publicului român cel mai recent din serialul Aap Ke Aa Jane Se (Vârsta e doar un număr) difuzat in prezent pe Bollywood tv, aceasta înlocuind o pe Ragini Shah după câteva episoade. Protagoniștii acestui serial sunt Shivangi Khedkar, care îi va da viață lui Pallavi Rao, și Sai Ketan Rao, care ii va da viață lui Raghav Rao. Nu mă pot pronunța în privința lor deoarece nu îi știu personal cum joaca, însă dacă aveți chef să vedeți o altă poveste de iubire, atunci știți ce să faceți de pe 14 august. Pt aceste roluri, ambii protagoniști au câștigat premiul pt Best Debut TV Actress/Actor de la Iconic Gold Awards din 2022.
După Sirf Tum (Pe aripi de vis), Acasă aduce în atenția publicului român din 14 august, ora 15:00, un nou serial indian, Un nou răsărit (Mehndi Hai Rachne Waali).
Despre poveste
Povestea este una clasică, extrem de cunună și de asemănătoare cu cea a serialului Ishq Ka Rang Safet (Pecetea iubirii). În mare parte, o văduvă, Pallavi, și un bogătaș, Raghav, se urăsc de moarte în urma unor neînțelegeri iscate între ei. Cum e de prevăzut, aceștia se căsătoresc printr un șantaj și așa devin soț și soție. După cum v am zis, destul de comun și de asemănător cu serialul menționat mai sus. Însă dacă vă interesează, Acasă tv vă dă întâlnire cu Pallavi si Raghu din 14 august, la ora 3.
Vizionare plăcută!
-
Șapte pași către iubire (Pyaar ke saat vachan dharampatnii) will be broadcast in Romania from 15th June

După terminarea serialului Soarta nu pune întrebări (Woh Toh Hai Albela), Acasa tv vine cu un nou serial marca Colors tv de această dată.
Este vorba despre serialul Pyaar ke saat vachan dharampatnii, tradus la noi ca Șapte pași către iubire, un serial ce are în centrul atenției drama indiană atât de cunoscută atât nouă, cât și indienilor.

Cum am amintit și mai sus, acest serial este marca Colors tv, are 220 de episoade, un singur sezon, a debutat in 2022 în India, iar producătoarea nu este nimeni alta decât faimoasa Ekta Kapoor (întotdeauna are cele mai interesante și intrigante povești), în colaborare cu Balaji Telefilms.
Protagoniștii sunt Fahmaan Khan, el îl interpretează pe Ravi Randhwana, și Kritika Singh Yadav, ea o interpretează pe Pratiksha Randhawa, ambii necunoscuți publicului român.

Având în vedere că e marcă Colors tv, eu una am de gând să i dau o șansă acestui serial.
Voi vă veți uita?
-
Exclusive interview with Anshu Shrisvastava!

In a great interview with Heena from India Series in Romania, Vidya actress Anshu Shrisvastava revealed us some of the most interesting things about her! Here’s her #storyhearttoheart moment!
Who is your favorite co-actor from Vidya?
Answer: My all family members.
How was your experience with Meera Deosthale and Namish Taneja sir?Answer: Was very good experience , they both are very good and humble specially Meera she’s very sweet.
What’s your favorite memorie from Vidya?
Answer: 1st day of our shoot.
How you decided that you want to be an actor? Was a dream from childhood or something else?
Answer: Actually I like to dance very much and so much fascinat with this field and acting. But parents use to say education is very important so 1st complete your qualifications so i decided to complete my education 1st and I came to Mumbai.
Which character did you play consider that is similar with you in real life?
Answer: I played Kalindi.
What about your next project?
Answer: I am doing a web show Aashiqana on Hotstar.
Tell something about your family. They support you in this career?
Answer: I belong to very simple and middle class family but they’re very supportive and so much understanding. They always have believed in me, they’re my strength and I love my family so so much.
If you weren’t an actor, what would you have done?
Answer: If I was not an actor , I would love to be a police.
A message for your fans?
Answer: I really love them very much because of them we’re here and in future I need there love and support 🙏🙏
Wishing to the talented actress all the best!♥️ Thank you for reading this! With love, Heena!
-
Noul serial indian Sirf Tum (Pe aripi de vis), un serial comun de nou!

De pe 22 mai, Acasă aduce in casele telespectatorilor un nou serial ce va înlocui serialul Rețeta fericirii.
Date despre serial: Serialul Pe aripi de vis este unul marca Colors TV, marcă ce a adus in România seriale ca Dincolo de noi, Umbre din trecut și multe altele. Are 232 de episoade, acestea formând sezonul serialului. Este un serial din 2021, deci este destul de recent, iar filmările s au încheiat in 2022. Pe aripi de vis ii are ca protagoniști pe Ranveer, interpretat de Vivian Dsena, și Suhani, interpretată de Eisha Singh, actriță cunoscută publicului român din serialul Ishq Ka Rang Safet.
Despre personaje, actori și poveste: Pe aripi de vânt ii are ca protagoniști, așa cum am amintit mai sus, pe Suhani și pe Ranveer, două suflete complet opuse care Dumnezeu știe cum se vor înțelege pe parcursul serialului 🤣. Suhani este prototipul fetei comune indiene sfioase, care nu iese din cuvântul tatălui ei și căreia ii este frică să se opună deciziilor luate de altii pt ea. Singurele ei sprijine in familie sunt mama ei și fratele ei. Nu mă omor după acest tip de personaje in general, pt că in majoritatea cazurilor, sunt rău „călcate” in picioare. Nu sunt fana actriței Eisha Singh, deci mă voi uita la serial strict pt acțiune. Dacă e s o luăm drept, nici fana celui care îl joacă pe Ranveer, un băiat ce îmi amintește extrem de mult de Veer la început din Savitri Devi Colege and hospital, in sensul că nici el nu se înțelegea bine cu tatăl lui.
Ranveer e tipul popular din școală, căpitanul echipei de fotbal de școală pe care îl adoră toată lumea, dar care isi pierde extrem de repede cumpătul (aici imi amintește de Ahaan din Tu Aashqui, dar puțin și de Aditya din Umbre din trecut). Interesant este însă că Ranveer, care de obicei este nepoliticos cu toată lumea aproape, se poartă frumos cu Suhani in felul său și ii cade cu tronc chiar ea (ar fi fost și culmea sa i cadă alta🤣). Unele scene ale serialului sunt previzibile, actorii nu s cine știe ce, dar cumva, nici eu și nici cei care au văzut serialul se pare că nu știu cum, formează un cuplu foarte bine închegat. Împreună sunt acceptabili, iar povestea devine din ce in ce mai interesantă.
Am văzut cele 5 episoade ale acestui serial doar pt că are la bază o poveste a medicilor și pt că actorii deși nu prea grozavi, se potrivesc de minune împreună. Caracterul lui Ranveer încă n am reușit sa l descifrez, însă sunt destule secrete până acum care sa mă facă sa i dau o șansă acestui serial după această probă de 5 episoade. Din distribuție nu face parte niciun actor cunoscut publicului român, doar Shalini, actrița care a jucat o pe mama lui Laksh in serialul Dincolo de noi.
In concluzie, dacă v am făcut curioși, știți unde să vă uitați de pe 22 mai la tv! Vizionare plăcută!
-
Exclusive: Alia Bhatt got angry in a Instagram story
Bollywood actress Alia Bhatt, known for her role from Dear Zindagi and more, shared a picture on her Instagram story writing about her unpleasant situation of being spotted at home when she was only relaxing in her living room. Alia explained that two men invaded her privacy by taking pictures of her. Here’s what Alia shared on her Instagram story with her fans:

Here’s the picture made by that 2 people about Alia said in her Instagram story! Hope that everything will be fine, but sometimes, mass media is so invasive! Try to be nice to everyone!
Best wishes, Heena!❤️
-
Exclusive: Tuhinaa Vohra about her journey as an actress
In an exclusive interview with Heena from India Series In Romania, Ishq Mein Marjawan actress Tuhinaa Vohra shared her #storyhearttoheart.

1. How difficult is to be an actor? How you manage your personal and professional life?
Answer: How can it be difficult to do something you love? It just flows. It becomes part of you. As far as the next question goes, never has a male actor ever been asked this. For that matter, never has a male been asked this question. So why bring it up with a woman na? 😊
2. Who is your favorite co-actor from IMMJ? Answer: Had fun with all the actors, but probably bonded most with Mihir, possibly because we were always free at the same time so would spend hours chatting.
3. How was your experience with Aalisha Panwar and Arjun Bijlani sir?Answer: Would do a lot of masti with them both. We always had lunch together in Arjun’s make-up room. He was always a great host and would often call us home or bring food for us on set.
4. What’s your favorite memorie from IMMJ?Answer: How do you choose one memory when you had so many fun bonding times? One random memory though is eating Vineet Raina’s dabba. He is a fantastic cook and would prepare his own lunch, and I was flabbergasted by the taste! Have been asking him to feed me ever since 😂
5. How you decided that you want to be an actor? Was a dream from childhood or something else?Answer: I think it was destiny. Because the choice was random. I was actually studying for something else. Was doing some theatre on the side when I picked up a job. But every day at exactly 5 I would tell my boss I had to leave because it was time for my play rehearsal. Then one day my boss sat me down and said, “I think you need to think about this. Do you want to work or do you want to just do theatre?” She said theatre with a smirk because of course I was supposed to choose my job over a hobby. But in that moment I knew. I quit the job and there was never any looking back.
6. Which character did you play consider that is similar with you in real life?Answer: I don’t think any character has actually been like me. But I have been like every character. Eventually you have to play a character with your own experiences, right? That’s how you put your own personality in, and that’s why every actor will play the same part differently. But also, every character left behind a part of its soul in me. I always squat like a village woman even today, because once I played a poor untouchable from Bihar in Agle Janam Mohe Bitiya Hi Kijo. When I’m engrossed in conversation I still talk like Gayatri Chauhan, the royal antagonist I played in Nisha Aur Uske Cousins. So I have several such little bits in me which make up my whole.
7. What’s your favorite: a) Bollywood actress/actorb) food
c) song
d)colour?
Answer: a) Oh come on, so tough. I’m an actor, so I’m going to appreciate every good artiste. How do I choose? Sone names are Guru Dutt, Balraj Sahni, Nawazuddin, Ranbir Kapoor. But honestly the list is endless.
b) I love my food, so a lot of stuff tbh. But continental is probably comfort food for me.
c) I love to sing, so again, impossible to choose.
d) I wear a lot of red and black.
8. What about your next project?Answer: I have been doing a lot of ads lately. The most recent one is for Tata 1mg with Pankaj Tripathi.
9. Tell something about your family. They support you in this career?Answer: Yes of course, as I would not have it any other way. If I do want to spend time at home, then that is my choice. Nobody can force me to do it. You too must always make sure that no one ever asks you to choose between looking after your home and your work/passion. Life is big and everything can be done.
10. If you weren’t an actor, what would you have done?Answer: I had wished to study psychology so maybe something in that field. I find that even people I don’t know reach out to me easily. They feel trust and instinctively know that they won’t be judged. So apparently I make a great agony aunt. And a friend of mine recently told me that I don’t know it, but I am a healer by nature.
11. A message for your fans.Answer: Love yourself. Not selfishly. Love the whole world, and love yourself because you are a part of it. Look at everything with the energy of love. And love yourself like you would your best friend. There is no healer more powerful than love. Again, I mean universal love, not love for one. ♥️
Tuhinaa Vohra’s Instagram account ❤️ Wishing to the talented actress all the best!
Thank you for reading this!
Best wishes, Heena!♥️
-
„3 idioți”, un film care surprinde
Heena’s review: 10✅
Inițial m am uitat la acest film pt ca m am luat după titlu (voiam o comedie și am zis că mai bine decât un titlu ca 3 IDIOȚI n are ce sa fie altceva decât comedie), dar am avut parte de una dintre cele mai frumoase surprize din punct de vedere al industriei Bollywood: tema principală nu era iubirea, repusa in scenă iubire și eterna iubire dintre un băiat și o fată. Tema principală a filmului este viața lui Chote (eu îi spun așa; dacă veți urmări filmul, veți ști și de ce, dar e mai mult menționat in film ca Racho, ca sa vă faceți o idee și să nu va încurc), care n o sa va vină să credeți prin câte va trece băiatul ăsta. Sa vb puțin despre film in ansamblu ca sa trec apoi la amănunte.
Așa…deci ziceam de surpriza pe care am avut o. Filmul incepe cu unul dintre cei trei idioți (pt că altfel cum dacă nu așa 🤣), scenă care m-a facut sa rad. Începutul este specific comediei, are multe elemente amuzante foarte bine structurate, dar ușor-ușor, veți observa că pe parcursul filmului, comedia se va transforma treptat in sensibilitate, in dramă (dar nu de aia excesivă specifică indienilor sau turcilor; o dramă acceptabilă), apoi in suspans, ca finalul să te lase cu răsuflarea tăiată. De ce am spus pe story că asemăn acest film cu „Viața lui Pi”? Pt ca, la fel ca si la el, finalul mi a dat mult de gândit, este un final psihologic pur care clar o sa va lase cu un sentiment, dacă nu chiar o sa va schimbe viața. Incerc sa nu dau multe detalii aici, dar fiind o recenzie, e cam imposibil sa nu fac asta, dar totuși voi încerca. Prietenie (aici pot spune ca e specific lor această abordare profundă a prieteniei mai presus de egoul personal, la fel cum fac si cu tema iubirii in general), sacrificiu, nedreptate, emoții, puncte culminante (la unele te aștepți la ce o sa se întâmple, asa cum am prezis si eu cateva, dar nu multe, ba din contra, chiar foarte puține, iar la altele chiar nu te aștepți), răsturnări de situații incredibile și psihologie, multă multă PSIHOLOGIE! Deci, acest film este in primul rand, o lecție puternică de viață! Ca puncte foarte ale acestui serial avem: tema prieteniei, dialogurile (deci efectiv le am adorat, un mare da au de la mine, dar cele spuse de Chote, alea sunt masterpiece, așa de profunde…), viziunea diferită a acestui film (cred ca, de fapt, cam aici voiam sa ajung; e clar ca asta o sa fie o paranteză cam lungă, deci pregătiți vă 🤣; unicitatea acestui film tocmai in asta constă, in diferențierea lui Chote de ceilalți studenți; am mai văzut eu seriale si filme cu aceeași temă, dar niciunul ca ăsta! Garantez eu!) si viața de colegiu care, deși pare destul de răspândită prin industrie aceasta tema, eu consider ca nu, chiar nu prea se mai fac filme/seriale bune despre viata de student (nu cea de elev sau din liceu, să se știe bine lucrul asta). Ceea ce e si mai interesant la acest personaj este că desi el este personajul principal al filmului, acesta apare foarte târziu și chiar nu și povestește el viața, ci alții i o conturează (îmi amintește aici de Baltagul, de personajul Nechifor Lipan, doar că el e absent de la început până la sfârșit, ceea ce nu se întâmplă aici). Modul cum ceilalți îl descriu pe Chote este absolut fascinant, iar cel mai fascinant lucru e ca personalitatea lui nu este înflorită, deoarece nu el își povestește viața, ci alții o fac pt el, deci sunt realiști. Sincer, nici viețile celorlalți 2 idioți nu sunt foarte banale, dar aceste personaje n au nimic extraordinar in latura personalității lor, sunt comune și se integrează in personajul colectiv al acestui film, chiar dacă nu tot timpul. Cu o distribuție de excepție, filmul este un adevărat succes. Inca nu v am convins sa va uitați la el? Atunci uitați vă până la momentul când se descoperă viața lui Chote si apoi da ti mi mesaj cu părerea voastră. Sunt sigură că nu veți regreta! Și dacă vreți și să râdeți, da, uitati va! Acest film pur si simplu mi a atins inima și nu, nu exagerez că n o sa va schimbe viața 🤣
Pt cei care vor sa se uite, filmul tine in jur de 2 ore si il găsiți subtitrat pe Namaste fans! Vizionare plăcută!
Cu drag,
Heena♥️
-
The beautiful actress Nimrit Kaur Ahluwalia is now on Twitter


After playing her role excellent as Meher/Seher in Choti Sarrdaarni, now one of the prettiest actress from India, Nimrit Kaur Ahluwalia is a contest in Salman Khan’s show Bigg Boss season 16. After being the capitan from the first week of the show, Nimrit won fans’ hearts with her ability and her fair games. After these news, her Choti Sarrdaarni co-actor Amal Sehrawat, who played the role of Jagga made a announcement. He said: „Hi, everyone! Nimrit Ahluwalia is on Twitter now. Here’s her Twitter account!”. With this story, he informed Nimrit’s fans that she has a Twitter account, so fans follow her account and on Twitter!
So go and follow her Twitter account if you are her fan! Wishing all the best to the talented actress and lots of love and luck!
Follow India Series In Romania for more updates!
With love,
Heena♥️
-
Fans opinions of (Yeh Rishtey Hain Pyaar Ki) Dragoste si alte complicatii
One of the new shows of Romanian channel, Home tv, Yeh Rishtey Hain Pyaar Ki (Dragoste si alte complicatii) made fans like the show. Fans empathy’s with Mishti is seen as the central emotion of the show. They think that this show is a romantic one because of love and because of couples Kunal-Kuhu, Mishti-Abir. They appreciate actors for their performance and even comment because of the actions of the characters in the show. People can’t wait to see a new episode. They said:
” The show is a romantic one.”
„I really can’t wait for a new episode. I love this show.”
„I feel sad for Mishti. She’s so pure and nice to people, but she suffers in the end.”
„I know that this is a show, but you know, how is in this show, it can be also in real life. So do good things and you’ll get good things.”
„I really like Abir.”
„I like Kunal. Ritvik is a great actor, I saw him in Tu Aashqui, but I’m sad because he will quit the show.”
„This is my fav show.”
„This show is too good. I watch it twice times because I really enjoy it.”
„I like both Mishti and Kuhu. They are good actresses and act amazing in the show.”
„I don’t like the negative characters, but I like the show.”
These were some opinions of fans from Romania. Haven’t you said your opinion here? Then I wait your message 🙂
Have a nice day ♥️